Curs de Prim Ajutor

     Pe data de 14 martie 2015, la sediul Societății Naționale de Crucea Roșie – filiala Arad, s-a derulat un curs de prim ajutor destinat profesorilor din învățământul preuniversitar arădean. Scopul cursului este de a forma profesorilor competențe de bază privind acordarea primului ajutor în caz de accident. Aceste competențe sunt mai mult decât importante, mai ales pentru dascălii care organizează și derulează excursii cu elevii.

     Cursul face parte din acțiunile care se vor derula în 2015, prin proiectul ”Ecoturism montan”, implementat de Condor Club Arad. Acest proiect este finanțat de OMV Petrom SA, prin programul de responsabilizare socială ”Țara lui Andrei”.

Cursul a fost susținut de dl dr. Mircea Raduțiu, medic specialist din cadrul UPU al Spitalului Clinic Județean Arad. La curs au participat 27 de profesori din comunele Șiria, Târnova, Tauț, Covăsânț, Ghioroc, Păuliș și Zăbrani, respectiv din municipiul Arad. La finele cursului, profesorii au primit un Certificat prin care sunt recunoscute abilitățile de acordarea primului ajutor, care le permite să însoțească grupuri de elevi în excursiile didactice.

Pentru conformitate

prof. Dorel Gureanu

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *