Curs de Prim Ajutor

     Pe data de 14 martie 2015, la sediul Societății Naționale de Crucea Roșie – filiala Arad, s-a derulat un curs de prim ajutor destinat profesorilor din învățământul preuniversitar arădean. Scopul cursului este de a forma profesorilor competențe de bază privind acordarea primului ajutor în caz de accident. Aceste competențe sunt mai mult decât importante, mai ales pentru dascălii care organizează și derulează excursii cu elevii.

     Cursul face parte din acțiunile care se vor derula în 2015, prin proiectul ”Ecoturism montan”, implementat de Condor Club Arad. Acest proiect este finanțat de OMV Petrom SA, prin programul de responsabilizare socială ”Țara lui Andrei”.

Cursul a fost susținut de dl dr. Mircea Raduțiu, medic specialist din cadrul UPU al Spitalului Clinic Județean Arad. La curs au participat 27 de profesori din comunele Șiria, Târnova, Tauț, Covăsânț, Ghioroc, Păuliș și Zăbrani, respectiv din municipiul Arad. La finele cursului, profesorii au primit un Certificat prin care sunt recunoscute abilitățile de acordarea primului ajutor, care le permite să însoțească grupuri de elevi în excursiile didactice.

Pentru conformitate

prof. Dorel Gureanu

Posted in Diverse | Leave a comment

Lira Art – Montana

Ahoe,

dragilor noştri, cu sufletul la gură vă anunţăm că în perioada 21 – 23 noiembrie 2014, în staţiunea  Moneasa, se va derula cea de a VI – a ediţie a Festivalului cultural – turistic Lira Art – Montana.

Informaţii suplimentare găsiţi la următoarea adrDSC_0253esă (link):

Invitatie Lira ArtMontana 2014

Cu drag

Dorel Gureanu (Bura)

Posted in Diverse | Leave a comment

Foto Cupa Zarandului

Ahoe,

pasionaţii fotografi au surprins inedite imagini din tipul concursului de orientare Cupa Zarandului. La urmatoarea adresa puteti vizualiza aceste.

Dorel Gureanu

Posted in Diverse | Leave a comment

Cupa Zarandului _ Rezultate finale

De putinaDSC_0184 vreme s-a finalizat cea de a LXVIII – e editie a concursului de orientare Cupa Zarandului. Impresiile sunt inca proaspete in randul participantilor, sens in care afisam si rezultatele finale.

Condor Club Arad multumeste tuturor participantilor, precum si celor care s-au implicat in organizarea si derularea concursului:

– Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Arad

– Hotel Parc din Moneasa

– Politia Locala Arad

– Centrul Cultural Judetean Arad

– Lexus Publicitate Arad

– Serviciul Judetean Salvamont-Salvaspeo Arad

Dorel Gureanu

Rezultate finale Cupa Zarandului

Posted in Diverse | Leave a comment

Buletinul II – Cupa Zarandului

Mai sunt cateva zile pana la startul celei de a LXVIII – a editii a concursului de orientare Cupa Zarandului, concurs care se va derula în acest weekend (11 – 12 octombrie 2014) la Moneasa.

Cu scopul de a asigura toate informatiile necesare concurentilor, atasam cel de al doilea buletin de informare al concursului. Aici sunt prezentate toate detaliile necesare.

Dorim succes tuturor participantilor care se vor alinia la start.

Dorel Gureanu1896937_477926689000012_900130634_n

presedinte

 

 

 

Buletin2 Zarand ed 68

Posted in Diverse | Leave a comment

Floarea de colț

220px-LeontopodiumAlpinum-1Știați că floarea-de-colț este o specie protejată? Credeți că știe toată lumea?

Un articol postat astăzi pe internet ne arăta câțiva turiști ce coborau de pe munte, mândrii de buchețelele de flori-de-colț proaspăt culese. Evident că  ne-am revoltat și noi, în rând cu ceilalți cititori, de fapta care, pentru orice iubitor al muntelui, aduce a sacrilegiu. Totuși, comentariul unui cititor mi-a dat de gândit. Oare Continue reading

Posted in Diverse | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

PRO Orientare

Condor Club Arad anunţă lansarea proiectului „PRO Orientare”, finanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad, proiect care se va implementa în perioada iulie – octombrie 2014.

Obiectivul general al proiec1922390_477925979000083_888744135_ntului constă în creşterea numărului de arădeni care practică orientarea turistică ca mijloc alternativ de petrecere timpului liber.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

O 1. Facilitarea practicării orientării turistică în pădurea Ceala, timp de 4 luni. In acest sens se va recarta Pădurea Ceala în vederea editării hărţii de orientare turistică din pădure şi se vor remarca posturile fixe de orientare existente în pădure.

O 3. Dezvoltarea abilităţilor de parcurgere a unui traseu de orientare turistică, timp de 3 luni. In acest sens vor fi organizate şi derulate două concursuri de orientare, unul în Pădurea Ceala (luna septembrie), iar al doilea la Moneasa (în 11 – 12 octombrie), acesta având un caracter regional.

Impactul acestui proiect constă în fortificarea tinerilor. Formându-şi abilitate de a parcurge un poligon de orientare turistică, tânărul participant îşi îmbunătăţeşte condiţia fizică prin parcurgerea unui teren accidentat şi necunoscut. De asemenea, implicându-se emoţional, prin învingerea temerilor şi a oboselii, tînărul participant îşi dezvoltă latura psihică.Aceste calităţi sunt necesare în viaţa de zi cu zi, existând provocări în fiecare clipă

Dorel Gureanu

coordonator proiect

Posted in Diverse | Leave a comment

Clasament final – Cupa Prieteniei 2014

2014-06-21 11.21.21În perioada 20-22 iunie s-a desfășurat la Hălmăgel, a 29-a edție a concursului Cupa Prieteniei, organizată de Condor Club Arad. Vă oferim în continuare clasamentul final.

Rezultate Cupa Prieteniei*
Ediţia XXIX, iunie 2014
Hălmăgel

Proba Regularitate
Loc I: Continue reading

Posted in Cupa Prieteniei | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

ATENTIONARE SALVAMONT

1476404_701918266485095_1501313321_nMoneasa Mountainbike Maraton

În data de sâmbătă, 28 iunie 2014, în intervalul orar 10:00 AM – 18:00 PM, în arealul staţiunii Moneasa, jud. Arad, se va organiza competiţia de ciclism montan “Moneasa Mountainbike Maraton”. Având în vedere faptul că traseul de concurs va străbate majoritatea potecilor turistice din zonă, rugăm toate persoanele care doresc să parcurgă unul din traseele marcate din arealul staţiunii Moneasa să acorde o atenţie sporită participanţilor la concurs!!!
În cazul semnalării producerii unor accidente vă rugăm să apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau la Dispeceratul Naţional Salvamont 0-SALVAMONT. Apelul se iniţiază formând pe telefonul mobil tastele corespunzatoare cifrei 0 si literele, s a l v a m o n t (0-725826668).

Vă mulţumim pentru înţelegere!

Vezi trasee:

Cycle race  Moneasa MTB 2014 traseu scurt 30 km

Cycle race  Moneasa MTB 2014 traseu lung 60 km

Sursa: Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad

Posted in Diverse | Tagged , , , , , , , , , , | Leave a comment

Cupa Prieteniei 2014

2014-06-06 11.54.24Dragi prieteni ai muntelui,

cu drag anunțăm derularea concursului montan Cupa Prieteniei, concurs care a ajuns la ediția XIX. Cu acest prilej vă invităm cu drag la sărbătoarea noastră, dublată și de aniversarea a 30 de ani de activitate a Condor Club Arad.

Cele două evenimente vor avea loc în perioada 20 – 22 iunie 2014, amonte de localitatea Hălmăgel, Muntele Găina.

Mai multe informații găsiți în fișierul atașat, sens în care vom mai reveni și cu alte noutăți.

Invitatie Cupa Prieteniei 2014

Cu drag

Dorel Gureanu

Posted in Diverse | Leave a comment