Cupa Zarandului la final

DSC07746_resizeDevenit tradițional, fiind cel mai longeviv concurs de orientare din România, ce-a de a LXIX ediție a Cupei Zarandului s-a derulat în perioada 17 – 18 octombrie 2015.

Concursul a avut două etape, care s-au derulat atât într-un mediu antropic, fiind vorba de un traseu de oraș derulat în zona Boul Roșu (municipiul Arad), cât și în natură, în zona Barațca din Munții Zarandului. La cele două etape au participat peste 100 de sportive din județele Bihor, Timiș, Hunedoara, Harghita, Cluj, Dolj și Arad, precum și 30 de sportivi din Ungaria.

În același context s-a mai derulat și o etapă de noapte, în perimetrul ștrandului Neptun, etapă care s-a desfășurat sub egida Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad.DSC08186_resize

Cupa Zarandului a fost organizată de asociația Condor Club Arad împreună cu Clubul Sportiv de Orientare Mădăraș. Parteneri în organizarea și derularea concursului au fost: Primăria Municipiului Arad, Poliția Locală Arad, Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, SC Maresi Foodbroker SRL, SC Tehnoprint SRL Oradea, Parcul Natural Lunca Mureșului Arad și Palatul Copiilor Arad. Și pe această cale organizatorii mulțumesc partenerilor, precum și tuturor celor care s-au implict în buna organizare și derulare a concursului.

Menţionăm că prin această acţiune au fost angrenaţi 45 de copii din Palatul Copiilor Arad şi Clubul Sportiv de Orientare Mădăraș, participanţi la programul de selecţie finanţat de Federaţia Română de Orientare – PREGĂTIRE ŞI REALIZARE DE COMPETIŢII DE ORIENTARE PENTRU COPII “HARTA ŞI BUSOLA, INTELIGENŢA, NATURA – ORIENTARE”.DSC08227_resize

Se cuvine să amintim că prima ediția a acestui concurs de orientare a fost organizată în 1947 de către arădeanul Davidhazy Kalman.

Daniel Barkasz

Rezultatele concursului

Rez_Zarand_2015

Rezultate Noapte

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *