Este proiectul câștigat de Condor Club Arad pentru a-l implementa pe parcursul acestui an calendaristic, proiect finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Obiectivul general al acestui proiecteste de a analiza și promovarea potențialului turistic din municipiul Arad și împrejurimie sale. Obiectivele specifice sunt:
O 1. Identificarea potențialului turistic din municipiul Arad, respectiv din zona limitrofă acestuia, în două luni.
O 2. Analia gradului de valorificare al potențialului turistic din municipiul Arad, respectiv din zona limitrofă acestuia, în două luni.
O 3. Realizarea unor instrumente moderne de promovare a potențialului turistic al municipiului Arad, respectiv al zonei limitrofe acestuia în cinci luni
O 4. Diseminarea rezultatelor proiectului într-o lună
Implementarea prezentului proiect presupune organizarea și derularea următoarelor activități:
- Organizarea şi promovarea proiectului. In această primă activitate este creată echipa de implementare a proiectului şi stabilirea atribuţiilor şi obligaţiilor ce revin fiecărei persoane din echipă.
- Informarea şi selectarea tinerilor. Scopul şi obiectivele proiectului sunt aduse la cunoştinţa elevilor prin afişe postate în instituţiile de învăţământ, prin intermediul circularelor școlare, respectiv prin intermediul site-ului asociaţiei Condor Club Arad.În baza criteriilor de selecție enunțate, vor fi selectaţi 74 de tineri.
- Analiza potențialului turistic din municipiul Arad și din proximitatea acestuia se face prin inventarierea obiectivelor turistice existente și a gradului de valorificare al acestora. Elevii vor analiza acest potențial, în baza unei fișe de observații, din localitatea de domiciliu și din vecinătatea acesteia. Astfel este acoperită o suprafață geografică cu o rază de aproximativ 30 km, care poate fi acoperită în maxim 45 minute cu mașina de către orice turist arădean sau care ajunge în Arad. În baza fișelor de observații este realizată o bază de date, care stă la baza redactării instrumentelor de diseminare.
- Cartografierea resurselor turistice. Următoarea etapă importantă constă în deplasarea în teritoriu a unei echipe de 2 – 3 participanți, care au rolul de a cartografia resursele turistice și de a realiza fotografii. Principalele axe ale arealelor turistice arădene pornesc din municipiul nostru având extremitățiile în localitățile Nădlac, Secusigiu, Vinga, Neudorf-Lipova, Păuliș-Cuvin, Șiria-Covăsânț, Dorobanți, însumând circa 400 km dus-întors. De asemenea, se va verifica gradul de securitate al traseelor de alpinism și TSA din vechea carieră de la Radna, sens în care un grup de 6 participanți va utiliza un echipament adecvat pentru a se cățăra în pereți.
- Realizarea instrumentelor de diseminare presupune analiza bazei de date rezultată din primele etape, cartografierea hărții turistice (utilizând un soft specializat: Corel Draw), tehnoredactarea ghidului și realizarea designului pliantelor turistice. Tot în această etapă este inclusă și tipărirea acestor mijloace de diseminare a informației cu valență turistică.
- Diseminarea rezultatelor şi asigurarea continuităţii proiectului. La finele proiectului Ghidul turistic, harta turistică și pliantele turistice vor fi distribuite în toate unitățile de învățământ preuniversitar din localitățile cuprinse în analiză, respectiv în birourile de informare turistică, în administrațiile locale și în principalele unități de cazare.
Prin implementarea proiectului ”Turist în Arad” apar următoarele rezultate:
- Un ghid turistic al orașului Arad și al zonei învecinate, format A5, policromie, 500 exemplare
- Hartă turistică a orașului Arad și a zonei învecinate, format 50 / 60 cm, 500 exemplaredouă
- modele de pliante turistice, cu trasee tematice, format A4, policromie, fiecare 1000 exemplare
Suma aprobată pentru implementarea acestui proiect este de 10000 lei. Partenerii asociației noastre sunt: Biblioteca Județeană ”A.D. Xenopol” Arad, Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi” Arad și Colegiul Național ”Elena Ghiba – Birta” Arad.